O minune dumnezeiască de lângă Pensiunea Cazare Curtea de Argeș de la strada Victoriei 35 B este locul numit Izvoarele de Leac, din satul Vâlcele, comuna Merişani, din Argeș. De la Pensiune cu mașina faci aproximativ 20 minute, mulți dintre turiștii care se cazează aici mergând să ia apa tămăduitoare de la Izvoarele de Leac.

Biserica Izvoarelor de Leac este mai degrabă un complex de izvoare, troiţe şi mici capele ortodoxe întins pe dealul numit „Valea Radului”.

Transmise din generaţie în generaţie, sub forma de tradiţii locale, legendele despre acest loc sunt multe, iar în satul Vâlcele, cele 7 izvoare tămăduitoare din pădure fac minuni de sute de ani. Pe unul dintre izvoare scrie „Tămăduitor pentru cancer” – după cum se poate vedea şi din fotografie.

Loc de rugăciune pentru domnitori

Apele de la „Izvoarele de Leac” sunt tămăduitoare din vremurile de demult. Legendele vorbesc despre Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş și alţi voievozi care veneau aici pentru rugăciune şi pentru a-şi potoli setea atunci când erau în drum spre Mănăstirea Tutana ori spre Curtea de Argeş. Se spune că Mircea cel Bătrân, în lupta de la Rovine cu turcii, a biruit armata lui Baiazid după ce şi-a refăcut puterea bând apă din aceste izvoare, ape care i-a întărit şi pe oştenii săi.

O legendă locală aminteşte de o pustnică oarbă care trăia în pădurea ce este și azi martor tăcut al minunilor. Pusnica s-a splălat cu apa de la unul dintre cele 7 izvoare şi şi-a recăpătat vederea. O minune asemănătoare s-a petrecut şi cu Elisabeta Bădescu care, la vârsta de zece ani, şi-a pierdut vederea. Astfel, după mult post şi rugăciuni, spălându-se cu apa din aceste izvoare, şi-a recăpătat vederea. După mulţi ani, fiica acesteia a ridicat aici o biserică.

O altă minune s-a petrecut cu un băiat mut care, fiind trimis de tatăl său să îi aducă apă de la unul dintre aceste izvoare, după ce a băut, copilul a început pe loc să vorbească. Minunile săvârşite prin apa acestor „izvoare de leac” sunt multe, aceasta tămăduind multe boli, printre care chiar şi paralizie sau cancer. La baza tuturor vindecărilor stă însă rugăciunea celor care se închină cu evlavie lui Dumnezeu.

Ctitorul bisericuţei din acest loc este Valerica Lungu, fiica Elisabetei Bădescu, cea care la vârsta de 10 ani şi-a recăpătat vederea după ce s-a spălat cu apă de la aceste izvoare.

Într-o carte, Valerica Lungu, jurnalist şi profesor, mărturisea într-o carte: „Intrând pe Valea Radului, unde se află „Pâraul de leac”, intri parcă în „ţinutul primordial”, pus spre conservare. Unele tradiţii sunt precreştine: aici oamenii se întâlneau în mare tăcere, în templul tăcerii, cu Îngerul Pământului, care din izvorul divin dădea apă Ingerului Apei, pentru sănătatea lor, apoi Ingerul Aerului o ridica deasupra lumii, dăruind-o Ingerului Focului, care o dădea Soarelui, pentru a-i păstra moleculei nemurirea în Inima Universului.”

Valerica Lungu a visat, pe la sfarsitul anului 1998, că trebuie să construiască o biserică. A făcut iniţial o troiţă, dar apoi i s-a arătat în vis Sfântul Nectarie, care i-a spus că trebuie să ridice o biserică la Izvorul de Leac.

În ziua de 4 august 2003 s-a pus piatra de temelie la biserica cu hramul Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica şi Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul din Eghina. Mai apoi, în ziua de 25 septembrie 2004, Preasfinţitul Calinic, însoţit de un sobor de slujitori şi credincioşi din toate zonele, a săvârşit slujba de sfinţire.

Marea taină a izvoarelor şi a locului, care se păstrează din moşi-strămoşi, este tăcerea. Astfel, fiecare credincios care vine să ia apă, atât la dus, cât şi la întors, de la intrarea în pădure până la biserică, trebuie să nu scoată o vorbă. Pe o distanță de doi kilometri, în minte și în suflet, credinciosul trebuie să se roage, având certitudinea că „toate câte cereți, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea“ (Marcu 11, 24).