Cazare

Curtea de Arges

Telefon

+40 744 525 607

Recomandare victoriei35b.ro: Traseul “Via Valahia”a fost inaugurat

Prima secțiune a traseului Via Valahia, cuprinsă între Corbi și Nucșoara a fost inaugurată duminică, 23 ianuarie.

Prezentarea proiectului a avut loc în sala de consiliu a Primariei Corbi, unde au participat primarul comunei, Anca Baciu împreună cu alți reprezentanți ai proiectului. Evenimentul a continuat, apoi, cu o plimbare la pas pe tronsonul dintre localitățile Corbii de Piatră și Nucșoara.

Proiectului turistic Via Valahia este un traseu tematic de drumetie care ne poarta peste dealuri, prin satele romanesti, pentru redescoperirea valorilor poporului nostru.

Traseu Via Valahia

Via Valahia este un proiect menit a pune in valoare, la pas si cu bicicleta, una din cele mai frumoase zone din Romania prin explorarea istoriei, geografiei, traditiilor si obiceiurilor acestor locuri. Traseul porneste de la Corbi (Corbii de Piatra) si va ajunge pana la Olt – Racovita – urmand a fi amenajat cu borne, semne de orientare, panouri de informatii si stalpi de orientare, acolo unde este cazul.

Sub stindardul “Da timp, timpului tau”, evenimentul va pune in scena, valori si repere culturale, istorice si turistice de mare importanta in peisajul romanesc.

Ulterior, vom afla impreuna ce inseamna bucuria de a parcurge un traseu de drumetie ce leaga doua comunitati. Prima sectiune Corbii de Piatra – Nucsoara, parte din tronsonul Corbii de Piatra – Nucsoara – Gruiu – Bradetu (Valsan) – Corbeni – Arefu, portiunea de traseu care va fi amenajata in intregime pe parcursul anului 2022. 

Motivatie:

Dincolo de  fascinatia de a cunoaste si a explora natura, Via Valahia este o calatorie in timp, in esenta neamului romanesc. Via Valahia inseamna bucuria de a fi impreuna cu familia si prietenii in mijlocul naturii, bucuria de a descoperi satele Valahiei, comunitati si oameni gospodari care pastreaza vii traditiile si obiceiurile romanesti. Descopera Roamania la pas prin habitate uimitoare care te vor purta spre experiente desavarsite. Redescopera-te si nu uita: Calatoria te face stapan pe timp, liber si fericit! 

Echipament necesar:

Bocanci de iarna, pantaloni de drumetie mai grosi (avand in vedere conditiile meteo de iarna), polar/hanorac, jacheta (rezistenta la umiditate si frig). Caciula, manusi, optional bete de trekking. Rucsac, unde e bine sa avem, 2 sandwichuri, ciocolata/batoane proteice, banane, 1litru de apa sau ceai.

Despre Asociatia Montana Vidraru

Asociatia Montana Vidraru este, inca din 2016, un promotor al comunitatii argesene in totalitatea sa, cu traditii romanesti de o mare profunzime, arhitectura si monumente care vorbesc peste secole despre trecutul poporului roman, incadrate de un peisaj montan spectaculos. Asociatia are in desfasurare o serie de proiecte menite sa informeze si sa faca mai mult decat cunoscute frumusetile acestei zone, sa conserve ceea ce ne defineste ca popor si sa puna in valoare potentialul turistic.